Te astept in padure. Acolo unde timpul s-a oprit intre trecut si viitor. Unde vantul a incetat sa mai bata. Te astept la granita dintre bine si rau, unde magia e in floare, unde frumosul si uratul se neutralizeaza. Daca ma vrei, vino… daca nu, izvorul imi va aduce al tau refuz.
Argintii frunze-n intuneric stralucesc
Plina luna le zambeste bland
Si-si arunca ale ei suave raze
Peste-ntinsul neant de noapte.
Stele-n cer si pe pamant
Ici si acolo aceeasi maretie…
Salut Stop Te iubesc Stop Dar imi iubesc libertatea mai mult STOP Iarta-ma STOP Cu drag Writter X Stop
Vine vine primavaaaaaara
Se asterne-n toata tara!!!!
Ultimele zile au adus caldura si multa veselie… si bineinteles si-a facut aparitia si boala elevilor: chilunagita. :)) Dar nu numai elevii sunt cei care chiulesc, mai sunt si angajatii primariei ce se presupune ca vor infrumuseta orasul, il vor curata de toate mizeriile.
Ia uitati aici ce bine stau la soare 3 maturatori(asa s-or numi?):
Floricele pe campii
Hai sa le-adunam, copii!!!
Si cum a dat caldura au dat si primele floricele. Ghioceii si brandusele si cum sa nu te bucuri cand de cate ori iesi din casa dai cu nasul in ele?
Eheeee! A trecut ceva vreme de cand nu am mai scris pe blog. De ce nu am facut-o? Nu din lipsa de inspiratie caci in fiecare zi gaseam cate un subiect despre care sa scriu si totusi, totusi nu am gasit motivatia care imi trebuia ca sa scriu, nici acum nu cred ca o am, dar faptul ca Alin mi-a tot zis in ultimele zile sa scriu m-a determinat sa incep acest articol.
De data aceasta nu am sa caut cuvinte frumoase, figuri de stil cu care sa descriu ceea ce simt, ceea ce mi se intamplat zi cu zi… simt nevoia sa scriu doar de dragul de a spune ceea ce gandesc. Poate ca o sa considerati acest articol printre cele mai proaste pe care le-am scris, sau poate ca o sa va placa tocmai pentru simplitatea sa. Decizia este a voastra.
Cred ca am sa ma opresc asupra comportamentului adecvat in scoala, despre felul in care trebuie sa te comporti la o ora si cum trebuie sa te adresezi unui profesor. In ultima saptamana au fost doua incidente care m-au facut sa privesc oarecum dezgustata sau dezamagita spre cateva din persoanele din jurul meu.
Stim cu totii ca teoretic este interzis sa folosesti un telefon mobil in timpul orei, dar e drept, cu totii in unele ore de cursil utilizam fara jena… profesorul ne permite, iar noi profitam. Totusi, atunci cand este o materie la care nu ti se permite si ti se atrage atentia sa lasi telefonul nu cred ca este tocmai, cum sa zic, frumos sa incepi sa vorbesti la telefon cu mamica. Daca ai vorbit si esti prins, nu ar fi normal sa iti ceri scuze si sa pleci capul? Nu!!! Doamne feri! Incepem sa ne luam in gura cu profesorul(care in cazul de fata mai iti este si diriginta) si evidentiem faptul ca haina pe care urma sa ti-o cumpere mamica este mai importanta decat materia respectiva. Si o tinem cu parerea noastra mult si bine, ca doar ce, nu am deranjat ora in vreun fel, ca in timp ce vorbeam faceam si ceea ce spusese profesoara. Voi cum priviti un astfel de comportament? Sunt eu chiar atat de incuiata incat sa nu inteleg gandirea asta?
Apoi, un alt caz a fost cel in care i s-a atras atentia unui elev ca e timpul sa nu mai chiuleasca si sa se puna pe invatat. I s-a spus ca nu doarme suficient, ca a slabit si e palid si trebuie sa isi revina. Cand ti se fac astfel de observatii si mai ales cand ele sunt cel putin pe jumatate adevarate nu cred ca este cazul sa incepi sa te iei cu diriginta in gura, sa ridici tonul si sa fi obrazni, nu? Ei bine asa a facut acest elev doua zile la rad, iar in ceea de a doua zi a fost chiar dat afara de la ora de dirigentie…
Stiu ca nu am dreptul sa judec oamenii, dar uneori nu ma pot abtine, eu nu pot tolera comportamente ca acesta si ma intreb de ce unii oameni nu pot sa taca atunci cand trebuie si intind coarda la maxim si chiar depasesc limita “admisa”. Acestea au fost doua din cazurile care le-am mentionat ina cest articol, dar nu sunt singulare… nu sunt singurii. Si apoi sunt intrebata de nu ma inteleg cu unii colegi, iata de ce…. pentru ca eu nu gandesc ca unii din ei, pentru ca eu nu tolerez compartamentul lor si imi vine sa plec cat vad cu ochii.
Daca ati urmarit vreo emisiune in care se citeau ziarele sau daca le-ati citit pe ele atunci stiti deja ca al nostru mandru presedinte a incendiat in Franta 37 nave. Era prin 1981 si era proaspat iesit de pe bancile facultatii daca imi amintesc bine… si fiind lipsit de experienta a facut-o de oaie.
Acum sa vedem o reconstituire marca Mircea Badea a acelui incendiu:
M-am trezit dis de dimineata spunandu-mi “ah, ce bine era sa dorm” si m-am ridicat repejor din pat. Am intrat repede in priza si am inceput sa imi termin bagajul caci trebuie sa plec in excursie… Da!!!! Plec!!!!
Ne mai citim peste 5 zile cand o sa revin mai praf decat atunci cand am plecat!
Dupa cum totii stim aceasta este ultima saptamana din semestrul I, saptamana in care toti profesorii incheie mediile si noi elevii scapam de presiunea notelor, de cererile profesoriilor…
Dar uite, colo in zare se iveste o silueta ce se apropie ca o furtuna spre noi. Cine sa fie oare? Ah, dar nu se poate… fugiti!! Este marea dictatoare a liceului ce a venit sa taie si sa spanzure tot ce intalneste in cale. Si scoate fum pe nari si urechi, si tipatul ei e infoirator… iar intreg liceul se cutremura sub tocurile pantofilor ei.
Doamna noastra directoare este cat se poate de hotarata sa ne oblige sa stam in liceu si sa pierdem vreme pana cand se incheie orele…si asta chiar si in ultima zi de scoala, vinerea. Da, minunati-va si apoi intoarceti spatele si continuati-va drumul spre casa.
Becoming Jane este un film de exceptie ce tocmai l-am vizionat. Nu am de gand sa va povestesc ce actori au jucat in el si nici cine e regizorul, nici nu intentionez sa va fac un rezumat al acestuia. Ce rost ar avea sa mai vizionati acest film daca v-as dezvalui unele din cele mai… sa le zicem picante detalii?In final, dupa 2 ore in care am fost captivata de ceea ce vizionam am ramas cu un oarecare gust amar. Sa nu cumva sa tindeti sa credeti ca este un film de proasta calitate, chiar dimpotriva, dar finalul este unul trist. Daca esti o persoana romantica si sentimentala s-ar putea sa te intristezi, de aceea recomand sa vizionati filmul seara si dupa aceea imediat sa va puneti in pat si sa dormiti. 
Ceea ce iubesc si am iubit mereu in filme este umorul englezesc, remarcile ironice ce au darul sa isi atinga tinta intr-un mod subtil si care nu sunt intotdeauna gustate.
Acest film este o biografie a vietii marii scriitoare Jane Austen si daca o agreati va sugerez sa il vizionati (daca nu ati facut-o deja).
Ceasul suna…. din nou. Sunetul sau insistent si cat se poate de iritant ma determina sa il caut printre asternuturi. Oare unde este? Sa fie sub perina? Sau poate ca e pe patul alatura, sau… unde e? Este o adevarata tortura pentru urechile mele, pentru mintea mea inca adormita pe jumatate sa il aud taraind. Mi-am zis mereu ca o sa il izbesc de perete cu prima ocazie si asa o sa-l amutesc pe veci, dar nu pot… inca mai am nevoie de el. Intr-un final il gasesc pe podea, alaturi de hainele ce le-am dezracata cu o seara in urma si le-am lasat in plata Domnului.
Dimineata! Vai, daca ai sti cat urasc aceasta parte a zilei. Dimineata visele cele mai dulci se spulbera, dispar intr-un nor de praf si ma lasa cu un gust amar. Simt cum capul meu incepe sa imi pulseze de durere, trupul imi este mai sleit de puteri decat acum cateva ore, cand ostenita dupa o zi de activitate mi-am asezat mandrul capsor pe perina moale si am inchis ochii pentru a ma lasa purtata pe aripi de vis.
Ah, ce dulce e sa visezi. Ah, cat de reale imi par unele vise si cat de mult as vrea sa nu ma mai trezesc… Dar, ah, realitatea ma loveste in plin de cand inlatur patura de pe mine si simt frigul din camera invaluindu-ma.
Lumina, alta tortura de care dau imediat ce aprind becul… ochii mei protesteaza incepand sa verse lacrimi, trupul imi cere sa ma aseze cat mai repede jos… dar nu-i pot ceda, trebuie sa ma pregatesc pentru ziua ce e pe cale sa inceapa. Cu dosul palmei imi tot sterg lacrimile ce curg incetinel pe obrazul meu in timp ce buzele mele se intredeschid mereu intr-un cascat lung…
Toate miscarile mi se par lente, dar timpul nu are rabdare ca eu sa imi revin si ma arunca cu o cruda nepasare in valtoarea noii zile, in rutina ce a pus stapanire pe mine, in rutina ce ma condamna monotonieei.
writterx