Dimineata suna ceasul si parca totul se prabuseste peste mine, totul fiind lumea minunata a viselor, linistea si pacea, uneori chiar fericirea. Ceasul desteptator a ajuns sa fie pentru mine un fel de calau, nu unul din cei ce-ti curma viata intr-o clipita… ci unul care ma arunca nemilos in valtoarea unei noi zile. De cum deschizi ochii dai de probleme: tema neterminata, animale de hranit, ordine de facut… scoala.
Asa incepe o zi si inainte sa iti dai seama ea se si incheie si adormi… si apoi o iei de la capat cand suna ceasul… un ciclu fara sfarsit.
Asa, pe nesimtite au trecut zile, saptamani, luni si ani din viata mea, iar timpul este din ce in ce mai nerabdator. Timpul nu mai asteapta ca eu sa ma bucur de rasarit, lui nu ii pasa ca eu mai am atatea de facut pana ca “astazi” sa se incheie. Ce ii pasa lui?